Tarziu

Mi-am pus scoci pe o mare de maro. Mi-am pus scoci si pe a doua. Am incetat sa mai vad. Am incetat sa mai simt. Am strigat unor voci. Mi-am pus venin de sarpe pe tample. M-am legat cu lanturi grele de maini. Si mi-am facut o gaura-n suflet. O gaura din care ies cuvinte, siroaie pe rand. Ti-am soptit adevaruri pe care eu nu le cred. Pe care eu le-am stiut dintotdeauna. Mi-am turnat o avalansa de sare pe limba. Sunt prinsa in propria mea existenta. Nu-mi ofera ce vreau. Nu vreau ce-mi ofera.
Mi-am facut o gaura in suflet. Dar nu mai iese nimic.

Ard. Mă mistui. Sufăr. Mă prăbuşesc. Am rupt o parte din mine. Şi am încercat să o arunc la gunoi. Dar sângerez. Şi sângele curge în contiunare. E al naibii de negru. Stiu ca ar fi trebuit să fie roşu, dar nu e. Am făcut o gaură în inimă. Din gaură curg cuvinte. Poate că le-am pierdut cândva cum te-am pierdut pe tine. Şi ele, mişelele, s-au ascuns în inimă. Pentru că n-au vrut să mă părăsească.
Mă sufoc. Cineva să toarne apă rece peste mine. Nu ştiu cât să rezist fără dependenţă. Şi mi-am pus “acul” în faţa. Şi se uită la mine. Râde de mine. Aşa. Ţine-l acolo. Lângă tine. Doar aşa poţi fi sigură că ai scăpat de el. Fiindcă mereu o să te amintească cât de mult ai avut nevoie de acea parte din tine. Acea bucată care te făcea o fiinţă întreagă la minte.
Imi amintesc că cineva spunea: “nu sunt complet nebuna. unele părţi lipsesc.” Ei bine. Nu sunt complet întreagă.
Mai vreau.
Se zice că îţi cade o piatră de pe inimă. Dar dacă piatra aia s-a adâncit aşa adânc în inima ta, încât ai început să sângerezi în lipsa ei? Ce te faci? Degeaba astupi rana cu vată. Vata absoarbe sângele. Dar nu îl opreşte să curgă. Şi în momentul în care ai să iei vata de pe rană, o să înceapă din nou să curgă sângele. Negru. De ce e negru? De minciună. De iluzie. De speranţă. Poate credeai că speranţa e ca o rază de soare. Albă. Dar nu e aşa. E neagră. Pentru că nu o ştii, doar o simţi. Doar ceea ce îţi dictează creierul e alb. Ceea ce îţi zice sufletul e negru. Fiindcă razele logicii albe nu patrund să distrugă sentimentele. Cel puţin de obicei nu o fac.
Gata. S-a dus magia. S-a dus piatra. S-a oprit şi sângele. Până deschizi din nou caseta cu acul care ţi-a turnat venin in inimă. Şi îţi dai seama că mai vrei. Că rana se deschide din nou.

Medium Rare

Mi-am turnat ulei incins pe gât. Nu de mult. Încă îl simt. Mă arde. Mi-e silă şi sete. Mi-e rău de a fi. Mi-e somn si ma plezneste un gand: ale mele cinci minute. Caci cinci minute au devenit de putin timp cam des folosite.

Poate am baut prea mult. Mi-e cald.

Mi se urcă la cap uleiul. Il simt. Mă coc. Dar nu de tot. Mai am doar 17 minute pana pot sa ies din cuptor. Dar nu vreau. Nu vreau sa fiu medium rare. Cineva a facut comanda gresit. Oamenii nu s-au născut cu etichete: rare, well done, done, medium rare. Oamenii s-au nascut cu comanda. Taiati toti din aceeasi bucata mare de carne, pusi toti in cuptor. Unii ies mai devreme. Altii mai tarziu. Eu is la mijloc. Nici bine facuta, nici in sange. Medium rare.

14 minute. Imi zice dracu ca trebe sa ies. Am iesit de mult. Sunt acolo. Pe farfuria unui nimeni. Oare in cate bucatele ma va taia. In 20 sau se va multumii cu mai putine? Da-l naibii de bou. Nici el nu stie ce vrea. Dar eu? Oare eu stiu?

Well done si done, au crusta crocanta, si carnea bine facuta si nu ies asa, in lume. Si mai sunt si savurate. Asta de oamenii destepti sau care pleaca in locatii cu risc, ca doar nu vor sa ia salmonella. (oare asa se scrie?)

Pe cand altii, sunt goi. Nevinovati. Rare. Cruzi. Inocenti. Si ii pun boii dracului acolo pe tava, si ii servesc ca altii sa se amuze. Intotdeauna am spus ca francezii mananca prea crud.

Si pe mine, la mijloc. Poate se bucura omul de nitica crusta mai groasa, dar zau, ca da de sange si se scarbeste.

Eh, la urma urmei, ce vreti. Toti avem sange. Doar traim…