Medium Rare

Mi-am turnat ulei incins pe gât. Nu de mult. Încă îl simt. Mă arde. Mi-e silă şi sete. Mi-e rău de a fi. Mi-e somn si ma plezneste un gand: ale mele cinci minute. Caci cinci minute au devenit de putin timp cam des folosite.

Poate am baut prea mult. Mi-e cald.

Mi se urcă la cap uleiul. Il simt. Mă coc. Dar nu de tot. Mai am doar 17 minute pana pot sa ies din cuptor. Dar nu vreau. Nu vreau sa fiu medium rare. Cineva a facut comanda gresit. Oamenii nu s-au născut cu etichete: rare, well done, done, medium rare. Oamenii s-au nascut cu comanda. Taiati toti din aceeasi bucata mare de carne, pusi toti in cuptor. Unii ies mai devreme. Altii mai tarziu. Eu is la mijloc. Nici bine facuta, nici in sange. Medium rare.

14 minute. Imi zice dracu ca trebe sa ies. Am iesit de mult. Sunt acolo. Pe farfuria unui nimeni. Oare in cate bucatele ma va taia. In 20 sau se va multumii cu mai putine? Da-l naibii de bou. Nici el nu stie ce vrea. Dar eu? Oare eu stiu?

Well done si done, au crusta crocanta, si carnea bine facuta si nu ies asa, in lume. Si mai sunt si savurate. Asta de oamenii destepti sau care pleaca in locatii cu risc, ca doar nu vor sa ia salmonella. (oare asa se scrie?)

Pe cand altii, sunt goi. Nevinovati. Rare. Cruzi. Inocenti. Si ii pun boii dracului acolo pe tava, si ii servesc ca altii sa se amuze. Intotdeauna am spus ca francezii mananca prea crud.

Si pe mine, la mijloc. Poate se bucura omul de nitica crusta mai groasa, dar zau, ca da de sange si se scarbeste.

Eh, la urma urmei, ce vreti. Toti avem sange. Doar traim…